Experiment Locativ
Ultima noapte de somer, prima zi de angajat
21:51 In fata la Carturesti, Piata Romana
Placid et Muzo. Si eu dau banii aiurea pe carnetele.
Imi place sa scriu pe carnetele noi. Prima pagina.
Uneori o las goala. Atunci e serios.
“Razboiul Sexelor.”
Doi oameni cara un fotoliu portocaliu prin fata mea.
“Quelle chance. Tu as ete souffle par l’explosion.”
Ma gandeam la niste filmulete cu oameni vazuti din spate mergand pe strada inconjurati de voci. Si trebuie sa ghicesti care a cui e si la cine se refera.
“All we are is Dust in The Wind…”
Dar nu toate experimentele reusesc. Cred ca le fac din plictiseala.
Trimitem mesaje din 160 de caractere.
Limbajul se defragmenteaza. Dar asta e o regula mai veche.
Am citit un articol cu ce vine dupa postmodernism. Dar n-am avut rabdare sa retin.
“La voila!”
Pana la urma cred ca trebuie sa vad ce fac cu insingurarea mea.
Pentru ca altfel incep sa imi fac prieteni. Imi mai dau o saptamana sa ma decid.
Quelle chance.
Ce sa-i faci, daca n-ai idei nu te baga sa mazgalesti hartia. Fa o instalatie. Pe aici se plimba caini si cad insecte din copaci. Si angajatii Carturesti isi fumeaza tigarile de sfarsit de program.
Sunt balonata.
Ca y est. J’ai reussi. Razboiul sexelor. I thought a kick in the face would sober Graham up. Un schizofren ar face un refren din stickerele astea, dar nu s-ar mandri cu asta.
Trebuie sa ajung acasa sa mai fac sport. Macar niste abdomene, ca e clar ca desteapta nu m-a facut mama, macar sa fraieresc pe cineva ca as avea ambitie.
Se face tarziu. Dilema.
Draga Dada.
Nu mi-as permite sa scriu aceste randuri daca n-as avea certitudinea ca-ti vei face timp sa le citesti. Imi amintesc ca mi-ai spus ca vrei sa devii scriitor. Asta m-a bucurat enorm. Eu cred ca poti deveni foarte faimoasa si cu texte proaste si comerciale, daca asta iti doresti.
Iar asta pentru ca tu scrii mai mult decat citesti. Ceea ce inseama ca dansezi mai mult decat te antrenezi sau inoti mai mult decat respiri. Ceea ce e mult si pe gol. Si n-ai rabdare. Mi-ai spus ultima data ca aspiri sa fii citita pe toaleta. Atunci apuca-te sa scrii pe toaleta. In toaletele prietenilor. La toalete publice si pe unde mai gasesti oameni care se caca.
Trebuie sa incepi de undeva. Sa te risti si tu cumva. Te rog sa ma ierti, dar nu cred ca te iei in serios. As vrea sa te vad peste doua saptamani. Vin dinnou in Bucuresti. Am sa beau un vin in cinstea ta. Rosu. sec. Poate de data asta nu mai intarzii. Cat despre mine, pentru ca nu m-ai intrebat dar asa ar fi fost politicos, eu fac foarte bine. M-am angajat ca arhitect junior la o firma din Madagascar. Castig 2000Euro pe ora si dorm intr-un Hotel de cinci stele. Sunt supla, friovola si iubita si ma voi casatori in trei zile cu un dement indragostit de mine care mi-a spus ca-mi face copii. Ii tine el in burta, iti dai seama? E ca-n filme. El ar face asta pentru mine. Ce sa mai spun. Sunt o plictisita. M-am bronzat si am pozat pentru Elle. Si acum scuza-ma dar mi s-a facut ceaiul si trebuie sa fug. Cu lapte draga. Si zahar brun. Mmmm ce parfumat e, dulceata. Te rog inchide usa. Mai am niste treaba. Ups. Se pare ca am uitat microfonul deschis. Hai, te imbratisez frateste, geniule. Si mai scrie-mi si tu pe Facebook. Hai papapapa.
22:45 Piata Romana la floriaria din statia de autobuz
Ah, ce as vrea sa nu mai emit judecati de valoare.
As vrea sa citesc toate cartile despre care vorbesc.
Sa scrii. Sa scrii e un act de confruntare cu ceva.
“Realistii” se confrunta cu cel ai la indemana lucru Ce vad in jur.
Neprocesat. Cu realul trebuie sa te intalnesti oricum.
Altfel nu scrii despre nimic. Si asta e urat. pentru ca realul in sine nu are nici o scala de valoare.
Mi-am dat seama de ce nu sunt inca scriitor. Adica am inteles ca totusi nu tine de alegerea cuvintelor. Tine de justetea interioara a cuvintelor la acest clash. Si de faptul ca acel clash nu trebuie anticipat prin gandire. Se intampla sau nu. Se poate revela in conflictul personajelor sau nu. Expunerea evenimentelor e o optiune in sine. Ca la fotografii.
Acum sa povestesc despre cum m-am intalnit cu Dumnezeu. Sau cu Presedintele Basescu. Era la o florarie de colt din Piata Romana. Cu pantaloni de trening din fas negri si o jacheta albastra. Nu. Langa un scaun de berarie de cartier de plastic alb si captusit in pulover cu dungi. N-am ajuns acolo. Nu am ajuns la Adevar.
La Springtime-ul din Victoriei, 23:31
Dupa ce am inceput fraza de mai sus, l-am ochit pe M. care in liceu era admirat in secret de toata suflarea feminina. El vrea sa se faca preot, inca mai fumeaza iarba si bea bere Timisoreana. A terminat un master la SNSPA sau asa ceva. Si are accent frantuzesc si burta. Asa ca am luat-o spre Victoriei si pe drum am vorbit despre Mara a lui Slavici si Aldous Huxley. Am schimbat opinii furate. De ambele parti. Scarbos. Si ne-am memorat numerele de telefon. Acum frumos ar fi sa povestesc si cum ne-am luat un ou aruncat de niste muncitori din mers la Victoriei. Si cum oul s-a spart de spitele bicicletei lui. Pe care a si plecat cat timp eu eram la toaleta la Springtime.
E o seara racoroasa si cu miros de Londra. Si cu niste atractii mai aparte.
Dar nu spun nimic.
E o seara productiva. Trebuie doar sa ai hartie. Si sa nu te lasi sa adormi.
In pat, in camera mea, 01:39 AM
Doua seri am mai avut asa. Prima, scriam ceea ce urma sa fie prima mea piesa de teatru, despre un poet nesimtit, un nedormit pentru ca nu simtea nimic si un domn care putea sa iti doarma somnul. A doua, simteam ca mint si scriam cu ochii inchisi. Simteam ceva. Pe cineva cu mine. Apoi am adormit.
Beau ceai. Cu lapte si doua pastile de zaharina. Ma ingras. Merg la munca. Acum. La servici.
17:50, pe scara de la birou, cu un etaj mai jos
Le-as ruga respectuos sa poarte ecusoane cu numele lor. Cristina. Malina. Filofteea, Veronica, Giuliana, Garofita, Andrada, Toporisca, Micsuneaua, Florineta, Pascagualia, Izodora, Elenea, Marilena, Ionica, Pandolfina, Clemetina si Mirandolina.
Cealalta colega care a inceput o data cu mine s-a prezentat in cateva cuvinte cuviincioase: “Ma cheama (unul din numele de mai sus), am terminat Facultatea de Litere ma bucur foarte tare sa va cunosc si sper sa ne intelegem bine. D’abia astept sa lucram impreuna”. Eu m-am prezentat: “Ma numesc Dada, am terminat o facultate de libertini si sunt dinnou in anul intai la o facultate de meschini, am mai lucrat, dar asta e primul job la care sper sa raman mai mult de sase luni.” Ia. Sinceritatea mea, o piatra saltareata, slefuita pentru amuzamentul lor. Sparge nuca. Ingheata apa. Crapa capul in patru. Nu crapa si capra asta asa cum a crapat ea piatra in capul meu?
Aici au o toaleta cu ventilator si doua balcoane. Si gresie pe jos. Si inca un sediu. Si eu de maine am un laptop. Si nu inteleg nimic. Cred ca ei ma cred cretina. Sa ma afirm deci :“ Sefu, eu sunt un conglomerat de supraeuri, nedistilat, nedisimulat, nu, chiar nu am ce cauta aici, de ce m-ati luat?” Pe cand ea…ea e slabuta si cu ochii mari si luminos-aposi. E fata care face treaba lui “Sefu”. Sefu’ , i se zice chiar asa. Dar nu e seful meu.
Eu am o Sefa: “Ce sa va mai zic eu voua fetelor? Voi doar stati si barfiti pe la colturi.”
- Cati ani are?
Cati ani are? Cel putin treizeci.
-Cel putin patruzeci.
-Ohohoo si sa vezi ce…bondoaca e.
Da, e bondoaca. Are trei copii, doua masini si o masea umflata. Pare delimitata de aceste contingente. I s-a dedicat si o balada autohtona, in care personajul principal debaraseaza selectiv deseurile in desuuri. Ma doare spatele. Singura dilema e: daca ma adaptez aici, serviciul asta o sa-mi faca burta ca a ei? Dragut. Am senzatia ca sunt putin inutila acolo.